HomeDespre mine

Bine te-am găsit!

Sunt fericită că ești aici!

Numele meu este Diana Arrabella Arsene și practic în domeniul holistic ca și consultant în alimentație holistică. În primul rând, însă, sunt mamă a doi copii minunați care mă testează în bucătărie (și nu numai) în fiecare zi.

Povestea mea

De mică visam să devin medic, să am o familie cu doi copii, o limuzină și un cățel dalmațian. Precum soarele ce îmi încălzește fața, un zâmbet larg îmi apare când îmi amintesc de acele zile pline de inocență! Am fost hotărâtă să urmez drumul medicinii până în clasa a 8a, îmi imaginam deja cum va fi viața mea până la 30 ani, dar viața avea alte planuri pentru mine și rațiunea mi-a schimbat brusc macazul spre economie.

Nu pot să zic că a fost o alegere greșită, îmi plac numerele și după facultate reușesc să îmi creez o carieră în acest domeniu timp de aproape 15 ani. În ultimii ani ai carierei mele, însă, în mine apare o mare dorință de schimbare, pe care nu reușesc să o recunosc la început. Caut stimuli profesionali și motivație pentru a continua. Parcă merg pe cărbuni fierbinți, tot timpul în tensiune, încerc să dau tot mai mult, pentru a mă simți apreciată de cei din jur. Din păcate asta fură resurse familiei mele și îmi creează frustrare, iar de timpul rămas nu reușesc să mă bucur prea mult, sunt tot mai obosită și stresată.

Mă simt blocată, sunt un fluture prins într-un borcan, în joaca copilului naiv din mine.

Urmează câțiva ani de suișuri și coborâșuri, schimb locul de muncă de două ori, caut în continuare confirmări din exterior pentru capacitățile mele, încerc să dau maximul din mine atât profesional cât și pe plan personal, mă simt confuză și , o perioadă tumultoasă, dar necesară. Din fericire (o zic acum) ceva în mine mă împinge în continuu să trec de partea cealaltă a sticlei, trebuie să fie ceva diferit acolo afară! Nu este o decizie ușoară aceea de a abandona statutul comod de angajat și de a mă arunca în această nouă aventură, dar în momentul în care îmi zic DA mie, simt cu toată ființa că sunt pe drumul cel bun.

Acel zbor în gol, cu stomacul mic cât un purice și lacrimi de emoție, este actul meu de curaj, spre libertatea interioară!

Și ce este de fapt curajul dacă nu acel moment de nebunie în care găsești forța morală să înfrunți frica și neajunsurile, să faci ACȚIUNEA pe care o SIMȚI corectă în adâncul inimii.

Din adâncul inimii și din pasiunea mea pentru o viață echilibrată și în armonie cu natura, vine și misiunea pe care mi-am asumat-o, aceea de a răspândi un stil de viață mai autentic și mai conștient.

Misiunea mea

Credința mea profundă este că fiecare dintre noi putem să ne îngrijim de propria sănătate în mod simplu, întorcându-ne la un stil de viață preventiv, bazat pe bune obiceiuri și pe ascultarea propriului corp.

Dorința mea este să ajut femeile prinse în vârtejul carieră-familie-casă, nemulțumite de starea lor actuală – fizică, mentală și spiritualădar dornice de schimbare, să își regăsească vitalitatea prin intermediul alimentației holistice, pentru a se bucura de zilele pline fără să se epuizeze.

Să te simți bine în fiecare zi nu este un lux, este STAREA TA NATURALĂ pe care o MERITI și pe care o poți regăsi odată ce iți cunoști și îți iubești corpul și îți redobândești energia pentru o viață traită cu serenitate.

Bucătăria mea

Aș defini bucătăria mea „de la rădăcini la ramuri”, deoarece reprezintă drumul meu: nu mi-am uitat niciodată rădăcinile și tradițiile, dar am îmbrățișat de la început bucătăria italiana, pe care o iubesc foarte mult.

Vreau să îți mărturisesc ceva…shhh…nu mă dau la o parte să mănânc, dar o fac când trebuie să gătesc (dulciurile nu se pun), rețetele simple și rapide sunt preferatele mele. 

Caut să iau ce este bun din orice experiență trăită și uite așa, în anul 2020, descopăr cu mult entuziasm bucătăria naturală. Mă îndrăgostesc de ea și de acolo pot să zic că încep să înmugurească ramurile mele în bucătărie.

Călătoria mea în domeniul holistic

Gătitul deserturilor a fost întotdeauna plăcerea mea, de când eram copil. Dacă închid ochii, simt și acum parfumul vanilat al după-amiezilor calde de duminică, în bucătărie, cu mama sau bunica.

Este o zi de toamnă, în urmă cu mai mult de zece ani, când vestea ne lovește neprevăzut, ca un pumn în stomac. Suntem nevoiți să ne revizuim obiceiurile alimentare imediat. Renunțarea la zahărul rafinat este una dintre priorități. Ia-i unui copil bomboana din mână când o desface din hârtia colorată, cam asta înseamnă pentru mine să renunț la prăjiturile făcute în casă. Dar cum renunțarea nu face parte din credințele familiei mele, în căutarea alternativelor, o descoperim pe Ivy și delicioasele ei rețete fără zahăr. În anii ce au urmat continui să fiu atentă la ce mâncăm, dar din păcate am ochelari de cal și ignor alte aspecte ale bunăstării mele.

Schimbarea majoră în bucătăria mea vine in anul 2020. Este primăvară, am timp pentru mine pentru prima oară după mulți ani și deși închisă în casă, mă simt mai liberă decât oricând. Ivy, pe care continui să o urmăresc, lansează o provocare detox: îmi zic, de ce nu?!? Un pic din curiozitate dar mai ales din dorința de a învăța să mănânc și mai sănătos, mă alătur cu entuziasm grupului. Descopăr astfel alimentația holistică. Boooom! Este un drum fără întoarcere!!!   

După ce testez pe propria piele lejeritatea unei alimentații “curate”, decid că nu pot să mă opresc aici, este doar antreul, trebuie să-mi aprofundez cunoștințele despre gătit și despre alimentația holistică și să ajung la desert, preferatul meu!

Și uite așa, după aproape doi ani de studiu și mai ales de practică în bucătărie și pe propriul corp, finalizez cursul de pregătire în Cucina Nutrizionale Olistica, Salute Totale CertificatoScuola di Cucina Evoluzionale, creat de Ivy Moscucci.

Alimentația este doar unul dintre instrumentele pe care le dobândesc în acești ani, odată ce am dat de gust, nimic nu mă mai poate opri. Sunt un mic explorator în vastitatea lumii holistice și ghiozdanul meu se umple cu mici pietre prețioase colorate, cu fiecare pas pe care îl fac.  

Încep să fac yoga și meditație, iar în anul 2021 primesc, cu multă recunoștință, activarea Reiki, o practică pe cât de simplă, pe atât de controversată. 

Toate acestea mă aproprie din ce în ce mai mult de Natură, încep să scot din sertarul prăfuit cu miros de lemn vechi, remediile naturale pe care le-am învățat de la bunica și cu care am crescut. Devin tot mai dornică să urmez această cale, singură mi-ar lua însă prea mult timp, vreau un ghid. Este vara anului 2022, în grădina mea cu flori multicolore, fluturașii zboară liberi, dar eu ii simt în stomac când îi comunic soțului că mă înscriu la Cursul de Naturopatie din cadrul Asociației Europene de Medicini Tradiționale – Università Popolare Aemetra. Este o experiență nouă, pe care o trăiesc cu pasiune și care îmi aduce noi conștiințe. Tabloul meu de puzzle devine tot mai clar și iubesc peisajul verde și viu care se conturează.

Căutarea perfecțiunii este una dintre caracteristicile care m-a dirijat în anii mei de carieră și mi-a luat ceva timp să accept că ceea ce pe plan profesional reprezenta o calitate, pe plan personal era ca picătura de apă ce cade pe piatră în mod constant, cu fiecare zi îmi eroda în liniște autostima.

Așa că azi sunt mândră să pot afirma cu încredere: sunt departe de a fi perfectă și este PERFECT așa. Învăț și cresc cu fiecare experiență trăită și aș fi fericită să împărtășesc cu tine descoperirile mele, sperând că ele te pot inspira și susține în căutarea bunăstării tale.

Îmbrățișează și tu stilul de viață holistic!
Descoperă buletinul informativ și descarcă GHIDUL GRATUIT cu care poți să începi chiar azi!